Economia Regenerarii Patrimoniului
RomanaEnglish

Craiova


ISTORIC

Pe teritoriul actualului oraş au fost decoperite urme de locuire încă din epoca neolitică, iar din vremea ocupaţiei romane s-au găsit urmele Castrului ridicat aici, precum şi cele ale valului numit “brazda lui Novac”. Prima atestare documentară a Craiovei apare în 1475, într-un hrisov al voievodului Laiotă Basarab. La finalul anilor 1400 Bănia de la Strehaia s-a mutat la Craiova. Această instituţie reprezentativă pentru istoria medievală a Ţării Româneşti a dăinuit până în 1831, când a fost desfiinţată.

SCOP

Oferirea unui model de bună practică pentru reabilitarea şi revitalizarea unor elemente emblematice pentru diverse zone istorice ale Craiovei, oferind în acelaşi timp consultanţă municipalităţii în realizarea lucrărilor propuse.

 


 

Casa Bibescu, Parcul Romanescu

Casa Bibescu, Parcul Romanescu  OBIECTIVE VIZATE (Colaborare cu MCCPN) Un vestit punct turistic din Craiova îl constituie Parcul Romanescu. Această operă remarcabilă de arhitectură peisageră a fost realizată între anii 1901-1902, din iniţiativa primarului Nicolae Romanescu, dupa planurile arhitectului francez E. Redont. Unul din punctele de atracţie ale parcului îl reprezintă Casa Gheorghe Bibescu, actualmente Casa Artiştilor.   REZULTATE   Restaurarea Casei Gheorghe Bibescu şi ...



Casa de Cultura Traian Demetrecu

Casa de Cultura Traian Demetrecu    OBIECTIVE VIZATE (Colaborare cu MCCPN) Casa de Cultură Traian Demetrescu este o instituţie publică cu personalitate juridică care funcţionează în municipiul Craiova, organizând şi desfăşurând activităţi cultural-artistice şi de educaţie permanentă. Strada şi numărul pe care este situată clădirea       s-au schimbat de mai multe ori în decursul vremii: Târgului 43, Stalingrad 41, Silozului 13, ...



 

Primăria Muncipiului Craiova

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Romania)

 

Extinderea programului de restaurare şi revitalizare a zonelor istorice din oraş.

 

 


| More
Promoveaza proiectul




Inchide fereastra
Newsletter