Economia Regenerarii Patrimoniului
RomanaEnglish

Târgovişte


ISTORIC

Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul şi în împrejurimile oraşului au dovedit că această regiune era locuită încă din neolitic. Prima atestare documentară a oraşului este din 1396, perioada medievală aducându-i recunoaşterea ca târg de importanţă europeană, unde se schimbau mărfuri sosite din trei continente cu cele ale producătorilor locali.

 

SCOP

Oferirea unui model de bună practică pentru revitalizarea unor spaţii publice aparţinând atât zonei istorice cât şi a unei zone noi a Muncipiului Târgovişte, oferind în acelaşi timp consultanţă municipalităţii în realizarea lucrărilor propuse.

 


 

Spatiu public in zona noua a orasului - parc, strada Radu de la Afumati

Spatiu public in zona noua a orasului - parc, strada Radu de la Afumati  OBIECTIVE VIZATE (Colaborare cu MDRL) Îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor unui cartier nou este realizată prin execuţia lucrărilor de amenajare a unui parc cu spaţii de relaxare şi spaţii de joacă, adresându-se astfel unei palete largi de beneficiari.   REZULTATE   Execuţia unui parc într-un cartier nou al oraşului situat pe strada Radu de la Afumaţi. Iniţiativa este complementară procesului de reabilitare a centrului istoric al ...



Spatiu public in centrul vechi al Municipiului Targoviste cat si in zona noua

Spatiu public in centrul vechi al Municipiului Targoviste cat si in zona noua    OBIECTIVE VIZATE (Colaborare cu MDRL)   Spaţiul public vizat face parte din zona centrului istoric comercial a oraşului, fiind unul dintre puţinele repere urbane ale perioadei istorice a secolului al XIX-lea.   REZULTATE   Execuţia unui proiect pentru reabilitarea unui spaţiu public în centrul vechi al Municipiului Târgovişte.        



 

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor

Primăria Municipiului Târgovişte

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Romania)

 

Realizarea unui parteneriat public-privat pentru implementarea şi dezvoltarea proiectului de refacere a centrului vechi istoric.

 


| More
Promoveaza proiectul




Inchide fereastra
Newsletter