Ştiri
Economia Patrimoniului
Luni, 09 August 2010
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare alături de Unitatea de Management a Proiectelor și Consultanță din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Naţional, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Asociația PRO DO MO și Fundația Cărturești, a organizat în perioada 25-26 octombrie 2010, conferința internațională ”Economia Regenerării Patrimoniului”.
Evenimentul a fost împărțit în patru părţi după cum urmează:
- Tema 1 – Patrimoniul ca resursa economică prin păstrarea valorii culturale.
- Tema 2 – Conștientizare și participare publică.
- Tema 3 – Patrimoniul ca plus valoare în regenerea urbană.
- Masă rotundă / grup de lucru pentru design toolkit de intervenţie.
Inițiativa și-a dorit să sublinieze prin tema propusă valoarea proiectelor de restaurare și de regenerare urbană a centrelor istorice pentru dezvoltarea economică durabilă a României, fiind în același timp o oportunitate de a identifica soluții practice pentru crearea unor parteneriate inter-instituționale și o gestiune a patrimoniului construit ce ține cont de valențele sociale și economice în contextul celor culturale.
Beneficiind de rezultatele proiectului național “O Românie frumoasă“ realizat începând cu anul 2003 în colaborare cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, conferința a avut ca obiectiv promovarea inițiativelor la nivel local prin replicarea bunelor practici realizate la nivel național și internațional dar și fundamentarea și dezvoltarea unor instrumente de acțiune pentru autorități centrale și locale în vederea valorificării adecvate a patrimoniului. Evenimentul a început în data de 25 octombrie 2010, ora 9:30, Sala Multimedia a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Șos. Kiseleff nr. 30, Sector 1, București.
Vă invităm să vizualizați aici agenda finală a conferinței.
Prezentările în format .ppt din cele doua zile ale conferinței pot sa fie descărcate mai jos:
- 25 octombrie și
- 26 octombrie.
Link-urile sunt active zece zile.
Alte ştiri
Luni, 21 Februarie 2011

Pagina de Facebook a Proiectului O Romanie Frumoasa este in top 10, intr-o lista realizata de facebrands.ro.
Luni, 14 Februarie 2011

Consultanță în cadrul Proiectului: "Dezvoltare Urbană Integrată Participatorie: Turism Durabil pentru Toţi în Băile Herculane, Borsec şi Sulina"
Vineri, 17 Decembrie 2010

Pe 15.12.2010, a avut loc la București conferința de finalizare a componentei sociale în cadrul proiectului de Restaurare a Hanului Gabroveni.
Vineri, 03 Decembrie 2010

Semnarea Planului de Acțiune pentru implementarea Programului de Ţară România – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) 2010-2012.
Luni, 29 Noiembrie 2010

Pe data de 25.11.2010, a avut loc la
Alba Iulia evenimentul de finalizare a componentei sociale în cadrul proiectului de Restaurare a Porții V, din Cetatea
Vauban.
Sambata, 23 Octombrie 2010

Suntem încântați să prezentăm celor interesați evenimentul ARGO, primul forum de colaborare al Marii Negre pentru operatori de turism.
Miercuri, 20 Octombrie 2010

Organizăm un curs gratuit de zidar – pietrar – tencuitor pentru 45 de persoane, în cadrul Proiectului de Restaurare a Hanului Gabroveni
Joi, 02 Septembrie 2010

În parteneriat cu MCPN/UMPC lansăm două procese de achiziții pentru cursuri de calificare în construcții pentru
Alba Iulia și Gabroveni.
Marti, 22 Iunie 2010

Am încărcat foto de la Street Delivery 2010, de la standul BR.
Marti, 08 Iunie 2010
.jpg)
Vă așteptăm între 11-13 iunie la standul BR de pe Arthur Verona / București pentru a participa la evenimentele pe care vi le propunem.
Vineri, 28 Mai 2010

Echipa BRP va participa în perioada 11-13 iunie la ediția a V-a a Street Delivery, pe Arthur Verona în București.
Joi, 27 Mai 2010

Vă invităm să citiți un nou articol despre O Românie Frumoasă apărut pe site-ul gingergroup.ro.
Marti, 20 Aprilie 2010

Luna aceasta o să înceapă lucrările de restaurare la Poarta V a Cetății
Alba Iulia. Echipa O Românie Frumoasă se va ocupa de coordonarea aspectelor tehnice și sociale.
Vineri, 07 Mai 2010

Articol apărut în infoRegional, buletinul informativ al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, numărul 4 / 2010.
Joi, 18 Februarie 2010

Portalul Comisiei Europene, epractice.eu, a publicat saptamâna aceasta un articol despre lansarea site-ului beautifulromania.ro.
Miercuri, 27 Ianuarie 2010

Pe 28 ianuarie 2009, a avut loc evenimentul de lansare pentru Proiectul de restaurare - Hanul Gabroveni.
Joi, 17 Decembrie 2009

Identificarea modalităţilor de revigorare a componentelor sistemului de fortificaţii militare în jurul Bucureştiului.
Joi, 28 Ianuarie 2010

Versiunile tipărite ale Prezentării / Raportului 2003-2009 sunt disponibile acum în limbile română, engleză, franceză.
Vineri, 24 Octombrie 2008

Lucrările de reabilitare, demarate în două parcuri din oraşele Târgovişte şi
Sighişoara, s-au finalizat cu succes.
Miercuri, 16 Decembrie 2009

Am lansat noua pagină oficială de internet. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în realizarea noului concept Beautifulromania.ro.
Miercuri, 16 Decembrie 2009

Campania urmăreşte crearea unui spaţiu de comunicare pentru ca noi toţi să înţelegem oraşul in care trăim ca fiind o parte a identităţii noastre.
Miercuri, 20 August 2008

În luna noiembrie, reprezentanţii "O Românie Frumoasă"/ PNUD România au organizat o întâlnire cu reprezentanţii MCCPN şi cei ai MDRL, partenerii noştri strategici.
Duminica, 03 Ianuarie 2010

Vă urăm "La mulţi ani", dumneavoastră - partenerilor, colaboratorilor şi tuturor prietenilor "O Românie Frumoasă"